MARILE PROBLEME din legile BIG BROTHER. Raportul intern al Parlamentului European privind supravegherea în masă

În total, 17 persoane au murit în atacurile comise de trei jihadiști francezi săptămâna aceasta. Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, spunea joi că în urma incidentelor de la Paris, instituțiile statului vor avea o altă perspectivă asupra Legii „Big Brother” și a Legii cartelelor pre-pay.„Între dreptul la viață și dreptul la secretul corespondenței, bineînțeles alegem dreptul la viață, chiar cu diminuare sau cu îngrădirea, în limite legale bineînțeles și cu respectarea procedurilor legale, a dreptului la corespondență și comunicare” a declarat Tiberiu Nițu.

La o zi după aceste declarații, la București era convocată o ședință de urgență pe agenda căreia se afla necesitatea asigurării instrumentarului normativ necesar structurilor din domeniul securității naționale, în vederea prevenirii și combaterii terorismului și a criminalității de mare anvergură”.Grupul Interministerial Strategic pentru prevenirea și combaterea macrocriminalității și Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență au stabilit că e necesar să se repunăpe agenda Guvernului, a Parlamentului și a societății civile legea Big Brotherși cea privind cartelele preplătite, arată Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat de presă.„Aceste reglementări vizează retenția datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice, stabilirea cadrului juridic clar, bine definit, predictibil și previzibil în domeniul utilizării cartelelor preplătite, dar și necesitatea utilizării, în condiții legale, a imaginilor obținute din sistemele publice de monitorizare video”, a precizat MAI.

Mai multe ONG-uri au semnalat faptul că autoritățile române ar folosi atentatul din Franța pentru a restrânge anumite drepturi fundamentale și ar pregăti „un pachet de măsuri de supraveghere generalizată care încalcă drepturile omului”, fără o analiză profesionistă, aprofundată și care să-i includă pe toți actorii sociali interesați de subiect.

gândul vă propune o scurtă analiză a acestor legi și a modului în care au fost ele interpretate atât în România cât și la nivel european.

Legea securității cibernetice

Parlamentul a adoptat la finele anului Legea securității cibernetice a României care prevede, printre altele, ca toți deținătorii de infrastructuri cibernetice (operatorii de telefonie sau de internet, spre exemplu) să permită serviciilor secrete și autorităților cu atribuții în siguranța națională accesul la date despre utilizatorii acestor rețele.

Mai mult, accesul ar urma să fie asigurat pe baza unei „solicitări motivate” despre care legea nu dă detalii, fără a fi necesar un mandat emis de o instanță, așa cum prevede legea la ora actuală.

PNL a atacat legea la Curtea Constituțională.

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că legea securității cibernetice este o măsură care poate preveni atacurile cibernetice și teroriste la adresa României, însă că „trebuie avută mare grijă” la modul cum se face controlul serviciilor pentru ca „niciodată nimănui să nu-i treacă prin cap să ajungă la abuzuri”.

Legea cartelelor prepay, neconstituțională

Legea privind identificarea utilizatorilor de cartele telefonice prepay și de rețele publice wi-fi a fost, de asemenea, declarată neconstituțională în toamna anului trecut.

Judecătorii CCR au semnalat faptul că dispozițiile legii nu au un caracter precis și previzibil, mai exact, că nu asigură împiedicarea unor eventuale abuzuri.

„Curtea a constatat că dispozițiile legii criticate nu au un caracter precis și previzibil, iar modalitatea prin care sunt obținute și stocate datele necesare pentru identificarea utilizatorilor serviciilor de comunicații electronice pentru care plata se face în avans, respectiv a utilizatorilor conectați la puncte de acces la internet nu reglementează garanții suficiente care să permită asigurarea unei protecții eficiente a datelor cu caracter personal față de riscurile de abuz, precum și față de orice accesare și utilizare ilicită a acestor date„, au motivat reprezentanții CCR.

Legea „Big Brother”, declarată neconstituțională

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis în iulie 2014 că legea privind reținerea datelor personale de către operatorii de telefonie și furnizorii de internet (Legea 82/2012, transpunerea Directivei 24/2006, anulată ca urmare a unei decizii date de Curtea de Justiție a UE în aprilie 2014) nu este constituțională.

Argumentele care au stat la baza declarării legii ca fiind neconstituțională au fost similare cu cele invocate de judecătorii europeni în momentul în care au decis că Directiva nu respectă drepturile garantate prin Carta Uniunii Europene.

Legea „Big Brother” îi obliga pe operatorii telecom să rețină timp de șase luni date despre comunicațiile telefonice sau electronice ale abonaților, informații pe care erau obligați să le pună la dispoziția organelor de cercetare penală, cu încuviințarea unui judecător.

Datele reținute nu priveau conținutul comunicațiilor, ci doar informații legate de identitatea celor care comunică, durata convorbirilor, locul de unde au fost făcute și alte asemenea date tehnice.

Argumentele din spatele abrăgorii Directivei europene

Directiva 24/2006 privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicații electronice a fost abrogată în aprilie 2014 după ce Curtea de Justiției a Uniunii Europene a stabilit că aceasta nu respectă legislația europeană.

Curtea de Justiție a UE a apreciat că aceasta reprezintă o imixtiune „amplă și deosebit de îngrijorătoare” în drepturile fundamentale la protejarea vieții private și la confidențialitatea datelor cu caracter personal.

Printre problemele identificate de Curte se numără posibilitatea stabilirii identității unei persoane cu care abonatul sau utilizatorul comunică și mijloacele de comunicare, identificarea momentului și locului comunicării, precum și a frecvenței ei între un utilizator sau abonat și o altă persoană.

„Luate împreună, aceste date pot oferi informații foarte exacte despre viața personală a persoanelor ale căror date sunt stocate, cum ar fi obiceiurile de zi cu zi, locurile permanente sau temoporare de rezidență (…), activitățile desfășurate, interacțiunile sociale și mediile frecventate”, au motivat judecătorii europeni.

Impactul deciziei asupra legislațiilor naționale

Parlamentul european a întocmit un amplu raport cu privire la impactul pe care decizia Curții îl are asupra legislației naționale, dar și asupra legilor și tratatelor europene deja în vigoare.

Ei au arătat că decizia face referire exclusivă la Directiva privind reținerea datelor, prin urmare produce efecte asupra legilor naționale în sensul în care statele membre UE pot să abroge orice legi adoptate ca urmare a transpunerii directivei.

Tot ca urmare a abrogării directivei europene, legile naționale trebuie să respecte în prezent prevederile unui document mai vechi, respectiv Directiva de „e-confidențialitate” din 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice.

Acest act normativ european le permite statelor membre să adopte măsuri de restrângere a unor drepturi în cazul în care „restrângerea lor constituie o măsură necesară, corespunzătoare și proporționată în cadrul unei societăți democratice pentru a proteja securitatea națională (de exemplu siguranța statului), apărarea, siguranța publică sau pentru prevenirea, investigarea, detectarea și urmărirea penală a unor fapte penale sau a folosirii neautorizate a sistemelor de comunicații electronice”.

În aceste scopuri, statele membre pot adopta măsuri legislative care să permită reținerea de date, pe perioadă limitată, însă acestea trebuie să respecte principiile din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Așadar, orice legislație în acest sens trebuie să respecte Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, mai exact Articolele 6 și 7, dreptul la libertate și la siguranță, respectiv dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Pe de altă parte, Articolul 52(1) face referire la principiul proporționalității atunci când vine vorba de restrângerea acestor drepturi.

„Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți. Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți„, se stipulează în Cartă.

Acest principiu al proporționalității este cel care a influențat decizia Curții de Justiție. Judecătorii au considerat că Directiva privind reținerea datelor nu respectă acest principiu și nu asigură „reguli clare și precise” care să stabilească fără echivoc cazurile în care restrângerile sunt necesare.

Prin urmare, statele au fost nevoite să revizuiască legislația națională pentru a vedea dacă aceasta corespunde interpretării date de CJ a UE pe considerentul că oricine poata ataca legislația națională folosind decizia CJ ca jurisprudență, cu toate că în sine, decizia CJ nu produce efecte asupra legilor deja adoptate de statele membre. Același lucru este valabil și în cazul legislației UE deja în vigoare.